Castigatorul celei de a III-a editii a concursului ARS LONGA, VITA BREVIS

Ultimele subiecte
» Tabara de pictura Hobby Art editia de iarna 2017
Vin Ian 06, 2017 10:09 am Scris de arbexartdecor

» SARBATORI SI SARBATORITI
Lun Ian 02, 2017 11:01 pm Scris de crina

» Poezii Katalina
Lun Noi 14, 2016 9:40 am Scris de katalina

» Tabara de pictura Hobby Art editia de iarna 2016
Joi Ian 14, 2016 3:30 pm Scris de arbexartdecor

» Arbex Art Decor te invita la expozitia de pictura ''Natura cu Fluturi''
Sam Oct 31, 2015 6:16 pm Scris de arbexartdecor

» O noua tabara de pictura pentru incepatori
Vin Sept 11, 2015 12:40 pm Scris de arbexartdecor

» Hai sa ne-ntalnim 14 iunie
Mier Iun 17, 2015 10:57 pm Scris de crina

» Tabara de pictura Hobby Art - Apuseni
Joi Iun 04, 2015 3:03 pm Scris de arbexartdecor

» Indian
Sam Mai 02, 2015 8:44 pm Scris de termitawoodworks

» Pirografie I. Tibor
Sam Mai 02, 2015 8:39 pm Scris de termitawoodworks

» lucrare
Sam Mai 02, 2015 8:25 pm Scris de termitawoodworks

» pirografie
Mier Apr 29, 2015 1:05 pm Scris de Vizitator

eMAG

Abstract
PARTENERI







Link Exchange
Comunitatea Artistilor Plastici Amatori Top66 Statistici
Promovare Gratuita - Top123

Change language forum

Nicolae Tonitza

In jos

Nicolae Tonitza

Mesaj  Eugen MALIC la data de Dum Iun 14, 2009 4:27 pm

Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886[1], Bârlad - d. 26 februarie 1940, Bucureşti) a fost un pictor şi grafician român, interpret al "tristeţelor luxuriant colorate" şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată.

Autoportret - 1911


La fel ca şi în cazul altor artişti, viaţa lui Tonitza se împleteşte cu creaţia sa. S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei şi ai lui Neculai Toniţă. În 1902 părăseşte Bârladul pentru a se înscrie la Şcoala naţională de Belle-Arte din Iaşi, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici şi Emanoil Bardasare (dar nu va putea să îşi ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenţilor).[2] În 1903 cunoaşte Italia, în cadrul unei excursii a studenţilor de la Arheologie din Bucureşti, condusă de profesorul Grigore Tocilescu. Vacanţa următoare rămâne în ţară, unde, împreună cu alţi colegi, zugrăveşte biserica din satul

În 1908[3] pleacă în Germania, la München, unde este admis la Königliche Bayerische Akademie der Bildenden Künste în clasa profesorului Hugo von Habermann. Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista Furnica şi articolul "Importanţa criticii de artă" la revista Arta română din Iaşi, care reprezintă debutul său în publicistică. Părăseşte Germania, fără a-şi fi terminat studiile, şi călătoreşte în vara anului 1909 în Italia şi în toamnă în Franţa, unde rămâne pentru doi ani la Paris. La Paris frecventează atelierul lui Pierre Laprade[4] şi face studii după pictori celebri. Influenţa preocupărilor din epocă nu întârzie să-şi pună amprenta în opera tânărului artist, pe care calităţile de colorist şi prospeţimea senzaţiilor îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpresioniştilor şi, nu mai puţin, modul decorativ de a gândi, compoziţia şi fastul stilului belle époque îi vor determina hotărâtor opţiunile estetice. Pictează peisaje, portrete şi compoziţii, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. Echilibrul, hedonismul - acea bucurie nereţinută în faţa fermecătoarelor aparenţe ale realităţii - senzualitatea temperată, se traduc deja în aceste opere de început, pline de strălucirea luminii, exaltarea tonurilor şi sudura perfectă dintre formă şi culoare.

Grădină din Văleni (1922-1924) - Muzeul de Artă, Târgu-Mureş


În 1911 se reîntoarce în ţară, mai întâi la Bârlad şi mai târziu la Iaşi (unde predă un timp ca suplinitor desen la Liceul militar). Participă la expoziţia "Tinerimii artistice". În 1912 termină cursurile Şcolii naţionale de Belle-Arte şi obţine prin concurs certificatul de "pictor bisericesc". Va zugrăvi bisericile din Scorţeni, Silişte, Poeni, Văleni şi altele. Se căsătoreşte în 1913 şi va avea doi copii. Din cauze economice renunţă la pictură câţiva ani şi lucrează ca redactor la ziarul Iaşul.[5]În 1916 expune la Bucureşti 94 de picturi şi desene, împreună cu Ştefan Dimitrescu. Mobilizat şi trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria. După război se stabileşte la Bucureşti, unde - alături de participările la expoziţii şi ilustrări de cărţi - colaborează la publicaţii de orientare socialistă cu desene şi cronici artistice. În perioada 1921-1924 locuieşte la Vălenii de Munte. În 1924 expune la Bienala din Veneţia iar un an mai târziu se retrage din asociaţia "Arta Română" şi - împreună cu Francisc Şirato, Oscar Han şi Ştefan Dimitrescu - întemeiază "Grupul celor patru".

Portret de copil (1926) - Muzeul Zambaccian, Bucureşti


În anii următori, până în 1934, au loc repetate expoziţii ale "Grupului celor patru". Tonitza, între timp considerat "cel mai de seamă" pictor român în viaţă, expune şi în străinătate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iaşi, rămasă vacantă în urma decesului lui Ştefan Dimitrescu iar în 1937 devine rector al Academiei. În anii 1933 şi 1934 pictează împreună cu Francisc Şirato în Dobrogea, realizând o serie de tablouri şi desene cu peisaje din Balcic. În 1939 se îmbolnăveşte grav şi la 26 februarie 1940 se stinge din viaţă[6]. În semn de omagiu îi sunt expuse lucrări la "Salonul Oficial" şi la expoziţia din cadrul "Lunii Bucureştilor".

Fetiţa pădurarului (1924) - Colecţia Doctor Dona, Bucureşti


O privire retrospectivă asupra operei lui Tonitza ne revelează în prima perioadă o pictură academistă purtând pecetea şcolii müncheneze, şi, drept corolar, un interes major pentru desen, în detrimentul picturii. În scurtul său popas parizian, face tentative timide de a-şi însuşi viziunea impresionistă, dar preferinţa lui pentru exprimarea grafică îi va îndrepta atenţia spre creaţiile lui Daumier. Revirimentul cromatic, pe care fruntaşii picturii franceze nu izbutiseră să-l provoace, a fost declanşat de Ştefan Luchian, fără ca acest fapt sa-l facă pe Tonitza să rămână la o treaptă inferioară, deşi el şi-a descoperit multe afinităţi cu pictorul "Anemonelor". După această perioadă, tablourile realizate între 1930 şi 1935 îşi cuceresc deplina autonomie artistică, eliberându-se de orice influenţe. Grafica, plină de maliţie şi deseori de dramatism - a colaborat la numeroase reviste culturale şi sociale ale vremii: "Rampa", "Flacăra", "Clopotul", "Hiena" etc. - sunt mărturii ale participării intense la viaţa epocii.

Pictura rămâne, dincolo de frământările cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înţeleasă ca expresie a permanenţei valorilor spirituale. Această viziune autonomă se conturează în portretele de copii. "Ochii lui Tonitza", ochii copiilor pictaţi de el, ne privesc astăzi cu o nostalgică inocenţă, cu o amară melancolie şi candoare. Ochii aceştia mari, rotunzi şi expresivi sunt inconfundabila pecete a stilului său de o unică poezie în arta plastică românească.

De la sobra muzicalitate picturală de o rafinată împletire de poezie şi realitate, Tonitza trece în ultimii ani ai vieţii la o manieră cu reminiscenţe orientale, datorită fără îndoială farmecului peisajului dobrogean. Este perioada premergătoare aşa-numitei faze japoneze, caracterizată printr-un decorativism excesiv şi printr-o simplificare a paletei dusă aproape până la monocromie.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tonitza
avatar
Eugen MALIC
Admin
Admin

Numarul mesajelor : 490
Data de inscriere : 14/06/2009
Localizare : MEDGIDIA

http://www.eugenmalic.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum