Dadaismul

Generaţia de artisti de dupa primul război mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dadea semne ca s-ar apropia de sfârsit a fost una din cele mai radicale din istoria umanitatii.

Intelectualii, dezertorii, refugiaţii politici, toti revoltatii impotriva absurditatii acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire", in Zürich, capitala Elveţiei, pe atunci stat neutru.

Vrând sa raspunda absurdului prin absurd, ei îsi manifesta revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice.

Marcel Iancu va scrie: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaţei pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educaţia, instituţiile, muzeele, bunul simţ aşa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ţine de vechea ordine.”

Astfel, manifestul dadaist a fost publicat într-un prim şi singur număr al revistei Cabaret Voltaire.


Denumirea mişcării

Originea numelui este neclară. Sunt păreri care susţin că vine din afirmaţia Da, folosită foarte des în discuţiile purtate de iniţiatorii mişcării, de origine românească, Tristan Tzara (pseudonimul literar provine de la cuvintul românesc ţara) şi Marcel Iancu. Alte păreri susţin că iniţiatorii mişcării dadaiste au creat acest cuvânt prin înţeparea cu un cuţit a unui dicţionar Francez German, şi deschizând cartea acolo unde indicau loviturile.

Numele mişcării lor este ales prin hazard, dintr-un dicţionar Larousse. El apare dupa ce initiatorul mişcării, Tristan Tzara introduce un creion in Marele dicţionar francez Larousse şi acesta se opreşte în dreptului cuvîntului onomatopeic dada.

Denumirea curentului dadaism provine din franţuzescul dadisme ( dada = ” căluţ de lemn “ în limbajul copiilor). Dadaismul ia nastere în mod oficial la 6 februarie 1916.

În conformitate cu manifestul Dada, mişcarea nu ar trebui să se numească Dadaism , având oroare de cuvintele terminate în –ism, cu atât mai puţin să fie considerată o mişcare artistică.

Francis Picabia - Parade amoureuse - 1917


Reprezentanţii dadaismului:

* în literatură: Tristan Tzara, Richard Hülsenbeck, Hugo Ball;

* în pictură: Marcel Iancu, Francis Picabia, Pablo Picasso, Marcel Duchamp;



Definiţia şi descrierea mişcării

Curent cultural şi artistic nonconformist şi anarhic îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire şi artă, dezvoltat plenar între 1916 şi 1923 şi înfiinţat în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine română Tristan Tzara, căruia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ball şi Richard Hülsenbeck şi artistul plastic Hans Arp, apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp(S.U.A.), Max Ernst, Kurt Schwitters (Germania), etc.

Marcel Duchamp, Why Not Sneeze Rose Sélavy 1921


Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez şi expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul (cf. Tristan Tzara, La premiẻre aventure celeste de M. Antipyrine,1916 şi seriei manifestelor ”Dada” I-VII) cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocând dezordinea şi stupoarea şi prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustului estetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebării.

In manifestul acestei miscari, ”Dada”, se vorbeste despre o cautare a unei extreme limite a divorţului dintre gândire şi expresie, contrazice totul, neagă totul, ridicând nihilismul şi mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputincioşilor creaţiei: dada; /…/abolirea arheologiei: dada; abolirea profeţiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinţă indiscutabilă în fiecare zeu produs imediat al spontaneităţii: dada . /…/Marele secret este aici :gândirea se face în gură…Apriori, dada pune înaintea acţiunii şi înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoieşte de tot.(T. Tzara).



Dadaismul şi suprarealismul

Din martie 1919, o dată cu T. Tzara, mişcarea se mută la Paris, unde se întâlneşte cu scriitorii din grupul miscarii suprarealiste André Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault), cu A. Jacques Vachẻ etc.

Mulţi dadaişti publică în revista lui Francis Picabia ”391” (înfiinţată la Barcelona în 1917, transplantată la New York, Zürich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, René Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe Soupault, Tristan Tzara, Edgar Varese etc.

Se reiau spectacolele de scandal şi în mai 1921 se regizează procesul intentat lui M. Barrès acuzat de ”delict împotriva securităţii spiritului”. După ce în 1921 Picabia se separase de mişcare, în 1922 se produce ruptura între dadaism , şi grupul lui André Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.

Dadaismul , supravieţuieşte încă datorită aproape exclusiv personalităţii lui Tzara şi – ca o variantă – lettrismului lui Isidore Isou), abordând tendinţe protestar-anarhice (jignirea ”sfintelor precepte curente” şi ”epatarea filistinismului” din ”oroarea de academism” – George Călinescu), făcând din arbitrar şi din hazard principii ale creaţiei(Tristan Tzara: "Luaţi un jurnal, luaţi o pereche de foarfeci, alegeţi un articol, tăiaţi-l, tăiaţi pe urmă fiecare cuvânt, puneţi totul într-un sac, mişcaţi … ").

Principiile teoretice nu sunt aplicate, însă, cu toată stricteţea. Iată de exemplu câteva versuri ale perseverentului dadaist , Jean Arp(cunoscut mai ales ca sculptor): Le père s’est pendu/ à la place de la pendule/ La mère est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet /Tou les trois suivent/ le tic-tac de père”. Dincolo de nihilismul şi de enormităţiile sale – care au anulat, uneori, arta – dadaismul , a fost un protest, un elan spre absurd, pledând pentru o libertate absolută promovând invenţii plastice şi verbale adesea seducătoare care au lărgit investigaţia artistică şi a creat o atmosferă propice pentru îndrăzneală şi experienţe uluitoare.



Manifestări dadaiste în cultura română

În România, dadaismul este vizibil, parţial, în unele producţii poetice sau a unora din domeniul artelor plastice, publicate în reviste de avangardă aşa cum ar fi: ”unu”, ”Contimporanul”, ”Integral”, ”Punct”, ”75 H.P.” unde alături de elemente suprarealiste se recunosc şi cele futuriste etc.. Caracteristica miscării româneşti de avangardă literară este chiar eclectismul. De aceea un dadaism în stare pură este mai greu de descoperit. Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Saşa Pană.


Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Dada