Samuel von Brukenthal, un baron transilvan la Paris

Între 11 septembrie 2009 şi 11 ianuarie 2010, Muzeul Jacquemart-André de pe Bulevardul Haussmann din capitala Franţei va găzdui expoziţia „Bruegel, Memling, Van Eyck… La collection Brukenthal“.



Bruegel, Memling, Van Eyck



„Beaux Arts Magazine“ din luna aceasta anunţă evenimentul printr-un articol bazat pe comentariile reputatului expert în arta flamando-olandeză Jan De Maere, unul dintre comisarii expoziţiei.

Baronul Samuel von Brukenthal era în secolul al XVIII-lea guvernator al Transilvaniei şi unul dintre apropiaţii împărătesei Maria-Theresa a Austriei. Pasionat de artă şi de cabinetele de curiozităţi, la modă în epocă, şi-a alcătuit o impresionantă colecţie, devenită, după moartea sa, Muzeul Brukenthal din Sibiu. Comisarii expoziţiei de la Paris au optat în special pentru operele maeştrilor flamando-olandezi din muzeul sibian, printre care se află câteva capodopere demne de cele mai mari instituţii de gen din lume.

La loc de cinste în etalarea operelor se află „Omul cu tichie albastră“ de Jan Van Eyck, care aminteşte prin modul de punere în pagină şi prin privirea sa de o altă pictură celebră a artistului, „Bărbat cu turban roşu“, aflată la National Gallery din Londra.


Jan De Maere îl apreciază pentru „forţa sa expresivă extraordinară, în pofida dimensiunilor reduse“, cu atât mai mult cu cât este primul portret cunoscut realizat în atelierul artistului. Mai mult, este primul portret neoficial, remarcabil prin prestanţa personajului, ceea ce îl face deschizător de drumuri în istoria picturii. „Prezentând realitatea şi emoţia, şcoala flamandă o depăşeşte pe cea italiană“, afirmă Jan De Maere, comparând tensiunea picturii lui Van Eyck cu aceea, mult mai puţin intensă, din „Venus“ de Botticelli.

La fel de importantă, prin modul de punere în pagină şi prin dimensiunile sale, este „Masacrul inocenţilor“ de Pieter Bruegel cel Tânăr. Realizată în jurul anului 1565, în ulei pe lemn, pictura se remarcă prin forţa ei emoţională, prin capacitatea artistului de a comunica dramatismul situaţiei. Plasând scena biblică în decor flamand, artistul face aluzie la ocuparea Flandrei de către Ducele de Alba şi la teroarea pe care acesta o instituie în numele religiei şi al Inchiziţiei. Din cele şase variante cunoscute, Jan De Maere consideră opera de la Sibiu a doua ca valoare estetică, după cea aflată în colecţia reginei Angliei, care a fost însă modificată către 1600, pentru a ascunde scenele cele mai violente. Pictura cumpărată de Samuel von Brukenthal a rămas exact aşa cum a pictat-o artistul. Anterioare cu aproximativ 80 de ani „Masacrul inocenţilor“, cele două voleuri de altar semnate de Hans Memling, „Bărbat în devoţiune cu fiul său decedat“ şi „Femeie în rugăciune cu căţel“, provin dintr-un altar demontat la mijlocul secolului al XVII-lea şi au fost vândute de negustori din Anvers la Viena. Ele au făcut parte din colecţia imperială şi apoi au ajuns în colecţia baronului Brukenthal. Cele două picturi relevă maniera personală a artistului de a rezolva relaţia dintre personaje prin jocul luminii, prin morfologia figurilor şi mai ales a mâinilor, care aveau o mare importanţă pentru pictorii flamando-olandezi.

Mai puţin cunoscut publicului, Johann Georg Hinz este autorul tabloului „Cabinetul de curiozităţi“, realizat în 1666. Un bric-à-brac de obiecte - corali, fildeş, cupe, perle, cranii simbolizând efemerul omenesc, scoici spiralate, al căror preţ în epocă îl depăşea pe cel al diamantelor - este plasat într-o compoziţie casetată, asemănătoare cabinetului propriu-zis. Dincolo de moda achiziţionării tuturor bizareriilor venite din colţuri îndepărtate ale lumii odată cu corăbiile negustorilor, aceste compoziţii, cu simbolistica lor ţinând în egală măsură de bogăţie şi de masonerie, îi satisfăceau baronului Samuel von Brukenthal gustul pentru opulenţă şi putere.

De extracţie socială modestă, Samuel von Brukenthal, amator de cultură, dar şi de plăcerile vieţii, şi-a văzut întreaga existenţă încoronată de colecţia sa pe care o găzduia în palatul construit la Sibiu, palat în care petrecerile erau dublate de seri de lectură în timpul cărora preferaţii erau Rousseau şi Voltaire, Locke şi Baldassare Castiglione. La moartea sa, palatul adăpostea 1.200 de tablouri şi 16.000 de cărţi.

Expoziţia de la Paris prezintă 45 de piese. Alături de maeştrii flamando-olandezi sunt expuse picturi din şcoala italiană, printre care se detaşează un „Ecce Homo“ de Tizian şi excelentul tablou baroc „Sfântul Ieronimus“, de Lorenzo Lotto. Este cea mai mare selecţie de piese pe care Muzeul Brukenthal a prezentat-o până acum în străinătate. Ea arată publicului occidental un adevărat tezaur artistic adunat în secolul al XVIII-lea de un mare colecţionar din Transilvania şi devenit muzeu în acest dinamic oraş Sibiu, care a fost capitală europeană a culturii în 2007.


Sursa: http://www.cotidianul.ro/samuel_von_brukenthal_un_baron_transilvan_la_paris-97566.html

„Bărbat cu turban roşu“, aflată la National Gallery din Londra.

Chiar astazi voi merge la Galeriile Nationale, sa caut lucrarea de mai sus . Daca o voi gasii, voi incerca sa o fotografiez, dupa care o voi expune pe forum . Imi urez multa bafta .