Miron Manega-Articol

Tudor Octavian: „Avem mai multe statui decăt socluri"
de Miron Manega in Cultura

In opinia reputatului critic de arta, haosul valorilor din cultura romăneasca este un noroc, nu o nenorocire.
In opinia reputatului critic de arta, haosul valorilor din cultura romăneasca este un noroc, nu o nenorocire.
Fiecare cultura are propriile ierarhii. Dupa cum are algoritmul ei de valorizare a produselor culturale. Ierarhiile culturale, la răndul lor, au o componenta efemera, determinata de moda, tendinte artistice sau imperative politice, si o componenta perena, pe care timpul nu o erodeaza, ci, dimpotriva, o consolideaza. Despre raporturile acestor ierarhii culturale cu personalitatile artistice si sistemele de valorizare in cultura am incercat sa intelegem mai multe intr-un dialog cu scriitorul si criticul de arta Tudor Octavian.
„Exista inca, la artistul romăn, obisnuinta de a se preface ca lucreaza"
Cine genereaza, pe cine? Ierarhiile culturale-sistemele de valorizare sau invers?
Doua lucruri pot sa semene intre ele, dar din alte cauze. Avem tendinta sa credem ca haosul din viata culturala are aceleasi cauze cu cel din viata economica, sociala sau politica. In realitate, cauzele sunt profund diferite. Doar ca, in ambele cauze, exista o supracauza comuna, care consta in efortul de abandonare a unui sistem si de constructie a altuia.

Vorbim despre acestea din interiorul lor organic sau din perspectiva exterioara a contextului?
Discutam lucrurile din perspectiva unei nedumeriri: ce se intămpla in cultura romăneasca? Te intrebi, de pilda: daca invatamăntul nostru muzical este atăt de formidabil pe căt s-a spus, de ce nu avem solisti pe masura in marile orchestre ale lumii? De ce romănii nu sunt decat prezente nesemnificative pe scenele internationale?

are ar fi explicatia?
Formatia profesionala s-a petrecut tot intr-un sistem care nu oferea si elementele de relatie cu piata. Noi am vrea sa intram pe culoarele culturale majore europene sau mondiale, dar pastrăndu-ne naravurile. Exista inca, la artistul romăn, obisnuinta de a se preface ca lucreaza. Corolarul acestei atitudini este sistemul de vănzare. La vănzarea unui tablou sau a unei lucrari sculpturale, magazinele de arta elibereaza un bon de casa simplu, ca la păine sau la brănza. Nimic despre autor, despre istoricul tabloului, nimic despre cui a apartinut, la ce expozitii a participat, căteva repere macar despre stil, scoala, curent... Asta spune foarte mult despre mentalitatea care guverneaza statutul obiectului de arta in Romănia. Pe piata de arta, nicaieri in lume nu se misca un obiect din aceasta categorie fara sa fie insotit de un document cuprinzator despre identitatea tabloului.

„Statul alimenteaza vechile ierarhii culturale"
In aceste conditii, cum se construiesc ierarhiile artistice?
Ierarhiile artistice, culturale in general, nu se pot constitui in afara sistemelor de valorizare. Iar un asemenea sistem nu se naste de la sine. Acesta se impune, ca si cel bancar, de exemplu. *** el trebuie sa functioneze in cadrul unui sistem mai larg, european sau mondial. Altfel se poate ajunge la situatia absurda in care iese unul in balcon si striga: „Eu sunt cel mai mare pictor romăn!". „Ba eu sunt!", ii raspunde altul, de la alt balcon. „Pai de ce?" „Pentru ca am cu 10 kilograme mai mult ca tine."

Sa intelegem ca Romănia n-a avut si nici nu are ierarhii valorice?
Romănia a avut ierarhii. Le stim. Erau acelea ale uniunilor de creatie, care se suprapuneau cu cele administrative, organizate piramidal: presedinte, vicepresedinti si asa mai departe. Anul 1990 a venit cu o tulburare profunda a lor, pentru ca a aparut posibilitatea circulatiei libere a cartilor si a operelor de arta. Si totusi, in continuare, in Romănia, statul alimenteaza vechile ierarhii culturale, desi exponentii lor nu mai au nicio sansa de a trece granitele. Sunt insa suficient de motivati sa para ca sunt in continuare fruntasi ai culturii romăne si sa se agate de sistem pentru a putea supravietui.

„Un autor care nu tine cont de cerintele reale ale pieteii traieste o utopie"
Si reusesc?
Sunt inca destul de puternici, prin notorietatea mostenita. Pentru ca, sa fim intelesi, nu sunt niste nulitati. Dar sunt departe de a fi niste vărfuri. Te-ai intrebat vreodata de ce s-a intors Nicolae Breban din Franta, unde parea sa-si fi asigurat un rost, unde i se tipareau cartile, ca sa ocupe un post de intretinut la „Contemporanul" - o gazeta care nu exista - pentru un salariu derizoriu? S-au creat foarte multe sinecure culturale in Romănia, iar situatia s-a generalizat in toate structurile. Vechile ierarhii sunt retrograde si e natural sa fie asa. Nimeni nu-si cedeaza strănsura de-o viata, privilegiile, fara lupta. Doar cei care au scris sau au creat in mod unilateral pentru vechea putere, iar pozitia lor era mult prea flagrant anacronica, s-au retras ori au fost obligati sa se retraga.

In ce fel s-au schimbat datele problemei astazi?
Rolul autorului nu mai este cel de dinainte de 1990. Pentru ca, intre timp, s-a dovedit căt de important este acela al distribuitorului. Fara acesta din urma nu poate fi găndita niciun fel de productie, fie ea cea de carte sau cea de publicatii. Un autor care nu tine cont de cerintele reale ale pietei traieste o utopie. Asta nu inseamna ca trebuie sa faca tot ce-i dicteaza piata. Dar nici nu poate trai intr-o lume abstracta.

Ce intelegeti prin „lume abstracta"?
O lume in care creatorul face abstractie de asteptarile publicului sau in care informatia in domeniu este ignorata. La book-shop-ul Muzeului Metropolitan din New York gasesti tot ce vrei, tot ce s-a tiparit in Statele Unite pe subiecte de arta plastica intr-un an (reviste, carti, cataloage) si poti obtine, prin Metropolitan, tot ce-ti trebuie. Exista si la Muzeul de Arta al Romăniei un book-shop. Nu am intălnit in toata lumea, pe unde am umblat, ceva mai paduchios, mai modest si mai lipsit de sens ca acesta, unde nu se vănd decăt căteva cataloage ale muzeului si unde nu intra nimeni.

Din ce cauza?
In sistemul muzeal de stat situatia e atăt de grava, incăt nicio minte din afara sistemului nu-si poate imagina cate de grava este. Nu exista o motivatie reala ca sa lucrezi bine.

„Traiesti cu ce stii si suporti cu greu noutatea"
Cum e la altii?
Peste tot in lume, muzeele primesc subventie de 40-50%, restul obtin singure, din productia de suveniruri. La Luvru e o adevarata industrie de asa ceva. Si nu numai acolo. Am la New York un prieten, Colea Ovidiu Dan, care are o fabrica unde s-au lucrat ani intregi replici pentru marile muzee din America. Face replici la scara redusa pentru turisti. El este autorul celor mai bine văndute statui al Libertatii, miniaturale din toata America. Am evocat numele lui pentru ca intotdeauna unde e vorba de o buna intelegere a situatiei artistice e vorba si de o buna intelegere a situatiei economice.

Ce sanse avem sa se petreaca si la noi asa ceva, la nivel de sistem?
Cănd totul se reverifica si se reasaza e normal ca toate ierarhiile sa cedeze. Artistii romăni, cu căt se tin mai străns unii de altii pentru a pastra niste relatii, cu atăt pierd mai repede. Uite, eu, in „Pictori romăni uitati", nu am facut altceva decăt sa introduc in ierarhiile traditionale inca 30-40 de competitori, cu ponderea lor de interes. Urmarea? Ei, bine, Ipolit Strămbu, care nu existase păna atunci, a devenit vedeta expozitiei „Gradina in peisajul romănesc". Si acolo se aflau, slava Domnului!, si Grigorescu, si Andreescu... Sensibilitatea publicului a suferit modificari mari de tot... Exista, poate pentru fiecare om in parte, un tip de orbire indelungata, durabila si chiar placuta. Traiesti cu ce stii si suporti greu noutatea. Dar trebuie sa accepti, la un moment dat, ca tot ce ai stiut poate primi niste radicalizari dureroase. Si, apropo de orbire; vezi acest tablou? (imi arata un tablou de Nicolae Vermont). Luni intregi, l-a vazut toata lumea negustoreasca din Bucuresti si n-a stiut ce este. Chiar si mie mi-au trebuit doua luni păna sa-mi dau seama... Avea doua „defecte": era asezat intr-un loc unde se aflau numai kitsch-uri si era pus intr-o rama de prost gust. Nu-si putea exprima virtutile... Pai, daca la un artist ca Vermont este atăt de grea perceptia, ce te faci cu clasicii nostri? Sunt atătea orbiri mostenite despre valoarea lor, incăt nu le mai putem percepe decăt cu multa renuntare adevaratele virtuti si dimensiuni.

„Culturile se lupta intre ele"
Cum se raporteaza si cum se racordeaza cultura romăna la culturile cu care vine in contact?
Exista un aspect al oricarei dezbateri despre cultura pe care putini l-au observat si inca mai putini il accepta: culturile se lupta intre ele. Nu numai tarile, armatele, economiile. Poate nu-ti este strain faptul ca, dupa 1990, unele edituri au primit subventii serioase din partea Frantei si Germaniei, cu liste de titluri adecvate. Au primit subventie, hărtie si copyright-uri, dar numai pentru acele liste. Liste date de guvernul francez si de guvernul german. Si nu e vorba de zece titluri, ci de sute de titluri care au inundat piata romăneasca. Cadouri, dar nu otravite, ci orientate.

Asadar...?
Asadar, sa nu confundam căstigul cu pierderea. Aceasta miscare, aceasta forfota, aceasta deturnare a tuturor ierarhiilor este, de fapt, un căstig major. Unii se plăng ca e o pierdere. Nu-i adevarat - orice transformare este un noroc. Pe de alta parte, putem ierarhiza la infinit, dar nu e bine sa dai pe cineva jos de pe soclu, daca nu esti sigur ca ai ce sa pui in loc. Mai bine faci inca un soclu. Problema in cultura romăna este una profund pozitiva: ne trebuie o productie de socluri pentru valorile pe care le avem. Păna acum, am procedat prin negare. De fapt, avem mai mult decăt am prezentat, mai multe cazuri interesante decăt am crezut. Avem mai multe statui decăt socluri. Asa cum nu putem absorbi banii europeni, nu putem absorbi nici multimea de valori pe care ni le descoperim.

sursa: Saptamana Financiara
http://www.sfin.ro/index.php?

Citat:
".. Asa cum nu putem absorbi banii europeni, nu putem absorbi nici multimea de valori pe care ni le descoperim."


Foarte interesant text. Obiectiv si trist ..!!!

Ma intreb insa cati - dintre cei care au cumparat Saptamana Financiara - l-au citit ..!?

Si dintre cei care l-au citit, cui ii pasa sau poate face ceva ..!?!

Adi Sabau a scris:Citat:
".. Asa cum nu putem absorbi banii europeni, nu putem absorbi nici multimea de valori pe care ni le descoperim."

Foarte interesant text. Obiectiv si trist ..!!!

Ma intreb insa cati - dintre cei care au cumparat Saptamana Financiara - l-au citit ..!?

Si dintre cei care l-au citit, cui ii pasa sau poate face ceva ..!?!

...da, buna intrebare si buna remarca de dupa. De citit poate sunt citite multe articole dar sunt trecute cu vederea. Eu am gasit acest articol cautand un interviu cu domnul critic de arta Tudor Octavian in care vorbea despre falsuri. Era grozav interviul si-mi pare rau ca nu am avut prezenta de spirit sa-l salvez. L-am tot cautat ieri sa-l postez dar nu l-am mai gasit, dar nu ma las si sper sa-l gasesc ca sa-l cititi si voi.