Gheorghe Petraşcu

Gheorghe Petraşcu (Gheorghe Petrovici, n. 20 noiembrie/2 decembrie 1872, Tecuci - d. 1 mai 1949, Bucureşti) a fost un pictor şi academician român, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat şi prin forţa de evocare a obiectelor şi priveliştelor, prinse în mediul lor imediat.

Autoportret cu bonetă roşie


S-a născut în oraşul Tecuci din Moldova, într-o familie cu tradiţii culturale. Părinţii săi erau micii proprietari din ţinutul Fălciu, Costache Petrovici-Rusciucliu şi soţia acestuia Elena, născută Biţa. Frate cu diplomatul, scriitorul şi criticul literar şi de artă Nicolae Petraşcu. Gheorghe Petraşcu arată de tânăr înclinaţii artistice, făcând primele studii la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primeşte o bursă pentru a se perfecţiona în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian şi lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902).

De la prima sa expoziţie personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă, care îi cumpără câte o lucrare.

Anemone


Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în ţară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât şi în Franţa (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) şi mai ales în Italia (Veneţia, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu şterge contururile ca la impresionişti, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele veneţiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petraşcu. Artistul rezistă interpretărilor tradiţionale, în care peisajul oraşului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferenţa vibraţiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate şi în aerul pur.

Peisaj din Veneţia


Pentru Petraşcu, Veneţia posedă o nobleţe dramatică, o măreţie tragică şi fastuoasă, "cu străluciri de vechi relicve, ce evocă istoria vechilor palate, cu poezia lor gravă şi fascinantă". Într-o dezlănţuire a tonurilor dure, Petraşcu realizează o massă de culori tumultuoase, printr-o juxtapunere insolită a roşului stins, cu tonalităţi de albastru, cenuşiu şi brun. Această suprapunere succesivă dă pastei lui Petraşcu o structură aproape sculpturală, rugozităţile culorii influenţează regimul de umbre şi lumină ca accentele unui relief. Portretele - în special cele pictate în perioada 1923-1927 - produc o impresie de austeritate majestuoasă. Autoportretul din "Muzeul Zambaccian" pare a descinde din Renaşterea italiană, de o gravitate solemnă dar şi cu o notă de sensualitate.

Sf. Spiridon Biserica veche


Gheorghe Petraşcu a avut numeroase expoziţii personale, între 1903 şi 1923 la Ateneul Român, apoi la "Căminul Artei" (1926-1930), culminând cu cele două retrospective de la "Sala Dalles" din anii 1936 şi 1940. A participat la Bienala din Veneţia (1924, 1938 şi 1940); primeşte "Marele Premiu" al "Expoziţiei Internaţionale" din Barcelona (1929) şi al celei din Paris (1937).

În 1972, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea artistului, Galeria Naţională din Bucureşti a organizat o expoziţie retrospectivă cu o selecţie a operelor sale din principalele muzee şi colecţii din România, relevând autenticitatea stilistică a unui pictor român de certă valoare europeană.


Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Petra%C5%9Fcu