Nicolae Dărăscu

Nicolae Dărăscu - (n. 18 februarie 1883, Giurgiu - d. 14 august 1959, Bucureşti), pictor român influenţat de curentele impresionism şi neoimpresionism, acuarelist.



În perioada 1902 - 1906 a studiat la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, clasa G. D. Mirea. După terminarea studiilor, datorită admiraţiei sale pentru operele lui Nicolae Grigorescu şi Ştefan Luchian, pleacă cu o bursă la Paris (1906). Acolo cunoaşte atmosfera atelierului lui Jean Paul Laurens (Academia Julien) iar un an mai tarziu (1907) a celui patronat de Luc Olivier Merson (Academia Artelor Frumoase).

Călătoreşte în sudul Franţei, la Toulon şi St. Tropez (1908), la Veneţia (1909), dar şi în ţară în zona Vlaici-Olt (1913) şi Dobrogea (Balcic – 1919). Contactul cu artişti din alte zone culturale ale Europei, călătoriile care au inclus şi vizitarea marilor muzee aveau sa îi deschidă orizonturi noi, conducandu-l spre un limbaj pictural ce pastrează legaturile cu realitatea şi tradiţiile artei româneşti.



Spre deosebire de mulţi dintre contemporanii săi, Dărăscu arareori a pictat interioare sau naturi moarte. În schimb, a călătorit foarte mult, fiind în căutarea peisajelor care îi aminteau de tinereţea sa, de exmplu în Delta Dunării sau pe coasta Mării Negre, peisaje pictate în manieră impresionistă.

În 1910 expune un autoportret la Societatea Artiştilor Francezi din Paris.

Citeşte cartea lui Paul Signac "De la Delacroix la neoimpresionism" şi caută să-l cunoască pe autor. Studiază textele lui Chervreul şi Helmholz asupra legilor opticii care guvernează raporturile dintre culori, efectul acestora asupra operelor sale fiind vizibil cu ocazia expoziţiei din 1913.



Cu timpul însă expresivitatea de factură matissiană îl atrage mai puternic, determinând-ul să-şi reducă paleta coloristică numai la roşu, galben, albastru şi verde, redarea armoniei cromatice făcându-se acum prin juxtapunerea acestora. Este perioada în care pare obsedat de misterul Veneţiei ("Palat veneţian"), de colinele Balcicului sau de poezia bulevardelor bucureştene ("Calea Victoriei pe ploaie"). Spre sfârşitul vieţii ajunge la o stăpânire raţională a mijloacelor de expresie, fapt dovedit de mari compoziţii cu nuduri feminine sau peisaje ("Cimitir turcesc", "Peisaj argeşean").

Nicolae Dărăscu are meritul de a fi conturat o şcoală naţională de pictură şi de a fi creat un climat cultural deschis noilor idei în epocă. În 1917 alături de pictorii Camil Ressu, Ştefan Dimitrescu, Iosif Iser şi sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea şi alţi artişti pune la Iaşi bazele Asociaţiei "Arta Română".



Cea mai importantă expoziţie personală se organizează în anul 1936, la sala Dalles unde expune 85 de lucrări. Printre lucrările sale de referinţă se numără tablourile "Vedere din Argeş" sau seria de peisaje din Deltă.

Din 1936 până în 1950 a fost profesor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.

Pictura sa dezvăluie dispreţul contemporan pentru detaliile obiectului, în favoarea redării formelor prin culoare. Peisajele sale se caracterizează prin amploarea viziunii ("Calea Victoriei pe ploaie", "Palat venetian", peisaje din Delta).

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_D%C4%83r%C4%83scu