Tehnica iconografiei

Tehnica iconografiei este complexă şi specifică; treptele pictării icoanei au fost elaborate în vechime, iar această consecutivitate nu se supune schimbărilor şi, prin tradiţie, se transmite iconarilor din generaţie în generaţie. Din această pricină, iconarii începători trebuie să urmeze rânduielii cu stricteţe şi fără de abatere. Dacă însă din cauza împrejurărilor suntem nevoiţi să folosim alte tehnici şi materiale, atunci fiecare iconar trebuie să se teamă cel mai mult ca nu cumva să ştirbească ceea ce este mai important: imaginea tradiţională a icoanei şi treptele alcătuirii ei.Fiecare icoană constă din patru parţi principale, adică straturi. Primul strat, un panou de lemn (sau o bucată de panză) constituie baza ei. Al doilea strat, grundul - preparat din praf de cretă şi clei. Al treilea strat este pictura care consta din desen şi materiale pentru pictură: pigmenţi preparaţi cu emulsie naturală de ou sau cu o emulsie artificială (cazeino-uleioasă sau acetat de polivinil). Al patrulea strat, care protejează pictura de acţiuni din exterior, este o pelicula subtire de ulei vegetal solidificat sau verni . În concordanţă cu toate acestea, lucrul asupra icoanei se împarte în patru etape de bază: alegerea suportului, aplicarea grundului, pictura şi consolidarea ei cu verni.
Etapele iconografiei
Alegerea suportului şi prelucrarea lui . Lemnul pentru icoană se alege din câteva specii lemnoase, precum sunt teiul, pinul, bradul, arinul, zada, chiparosul, fagul. Este de preferat chiparosul, teiul şi arinul . Lemnul de chiparos nu se curbează sub acţiunea modificărilor atmosferice şi în el nu se dezvoltă cariul (datorită mirosului specific al chiparosului) . Esenţele de lemn de tei şi arin fiind uşoare, sunt îndemanatice, deoarece iconografia necesită o poziţie orizontală a lemnului (spre deosebire de picture de şevalet) şi permite iconarului să schimbe poziţia icoanei în diferite direcţii . Sunt cele mai indicate pentru icoană . Lemnul de mesteacan, îndeosebi de plop tremurător, molid şi alte esenţe puţin valoroase, nu este practic (deşi este folosit adeseori); acestea fie ca au multă răşina (răşina iese din lemn şi după uscare, uneori chiar prin suprafaţa de lucru), fie ca sunt foarte poroase (mesteacanul, plopul) şi sunt sensibile (şi receptive) la schimbările de temperatura şi umiditate a aerului, din care pricină se curbează puternic şi crapă . Cu totul nepotrivit este lemnul de stejar care, datorita structurii sale speciale. poate crapa sub grund . Scândura destinată icoanei trebuie să fie dintr-un lemn foarte bine uscat. În vechime, uscarea se facea în aer liber într-un timp destul de îndelungat. Astăzi, uscarea lemnului se realizează într-un timp mai scurt, în uscătorii speciale, fără însă a da rezultatele de altădată . In scândura dintr-o bucată sau alcătuită din mai multe părţi lipite, cu scopul prevenirii curbării (scorojirii), în spatele icoanei, transversal fibrelor lemnoase se fac taieturi care se largesc în profunzimea lemnului. În aceste lăcaşuri (scobituri) se pun pene - scândurele înguste - făcute în forma scobiturii şi pregatite din lemn mult mai dur decât lemnul icoanei (spre exemplu, din stejar) . Cele mai răspăndite pene sunt cunoscute sub denumirea de „traverse". Forma scobiturii în care sunt puse se numeşte „coada de rândunică". Dar menirea lor de a se împotrivi curbării lemnului nu este împlinită întotdeauna. Lemnul se usucă, se curbează şi penele adeseori cad din scobituri. Din această pricină penele se mai puneau în capetele scândurilor, de unde este aproape cu neputinta să cadă . Pe partea din faţă a lemnului se sapă o adâncitura plană, în jurul căreia rămâne intactă „rama" sau „câmpul". Partea adâncită a icoanei se numeşte sipet . Cu timpul, la lemnele dintr-o singura bucată nu se montau pene. Când panoul era alcătuit din mai multe scânduri, se foloseau pene aplicate, fixându-le cu ajutorul cuielor de fier forjat . Variante de suport modern . Astazi când industria prelucrării lemnului s-a dezvoltat aşa de mult, au apărut pe piaţă anumite suporturi care înlocuiesc aproape cu succes suportul tradiţional . Şi amintim aici suportul din PAL şi MDF. Suportul din PAL este compus din aşchii foarte nici de lemn care sunt amestecate cu un lian sau clei întăritor. MDF-ul este obţinut prin descompunerea chimică in particule minuscule a lemnului formâduse o pastă care se presează si se întăreşte. Din punct de vedere mecanic, compoziţia este foarte asemănătoare cu a lemnului. Se poate prelucra exact ca şi lemnul masiv . Avantajul acestul tip de suport este că lemnul nu mai lucrează, nu crapă sau se încovoaie. Umiditatea pătrunde mai greu datorită compoziţiei si densităţii . Dezavantajul la acest suport este greutatea un pic mai mare decât cea a suportului tradiţional .
Pregătirea lemnului pentru grunduire . Dacă lemnul este foarte neted, suprafaţa ce urmează să fie grunduită trebuie zgâriată. Pentru aceasta se foloseste un obiect ascutit la vârf. Aceasta se face pentru ca pânza - şi împreună cu ea şi grundul - să adere mai bine la lemn . Dacă într-un lemn nou sunt noduri pe suprafaţa de lucru ele trebuie scoase şi umplute cu lemn lipit cu clei. Nodurile au tendinţa ca, în timpul uscării lemnului (nodurile nu se usucă niciodată) să iasă în afară suprafeţei. Dacă le lăsăm în structura lemnului, ulterior ele vor disloca grundul .
Cleiurile
Cel mai bun clei este cel de peşte şi se obţine din vezicile înotătoare ale peştilor cartilaginoşi: morun, nisetru, cega ş.a. - prin curăţarea şi prelucrarea vezicilor cu soluţie alcalină, apoi spălarea şi uscarea la soare. Un clei bun de acest fel are o putere mare de legare şi, de asemenea, o mare elasticitate; pe langă acestea, este aproape incolor. Utilizând cleiul de peşte, îndeosebi în grund, trebuie sa fim foarte atenţi, deoarece, datorită puterii lui mari de legare (mult mai mare decat a gelatinei de calitate superioara şi decat a cleiului de tâmplărie), dacă este utilizat cu nepricepere, poate provoca crăpături în grund . Un alt clei folosit des în grundurile iconarilor este cel de piele de iepure. Are o putere mare de legare şi este rezistent. Se găseşte sub forma se granule de culoare maronie . Un alt clei folosit este cel obţinut prin fierberea oaselor diferitelor animale. Este inferior calitativ celui din piele şi are miros urât.
Impregnarea suportului cu clei.
Înainte de a aplica grundul peste care se va picta icoana este necesară impregnarea suportului cu clei si lipirea unei pânze la care să adere grundul . Impregnarea suportului se face cu o solutie de clei de iepure (sau oase) în concentraţie de 5% adică 50 de grame de clei granule pentru 950 ml. de apă. Se lasă la înmuiat câteva ore (4-5 ore) apoi vasul în care s-a pregătit soluţia de clei se aşează într-un vas mai mare in care este apă şi se pune la foc mic. Acest procedeu poartă numele de baie de aburi. Vasul cu clei poate fi afundat în apă sau aşa cum se face corect, după cum se numeşte şi operatiunea, poate sta deasupra apei folosind pentru fierbere aburii degajati. Fundul vasului cu clei nu trebuie sa atingă fundul vasului cu apă . Pentru a nu fierbe prea tare (cleiul) trebuie verificată temperatura să nu depasească 60 de grade. Pentru aceasta folosim un termometru pentru apă. În lipsa termometrului putem verifica prin înmuierea degetului în clei: când nu mai putem ţine degetul în clei, măcar pentru 2 secunde, atunci cleiul este fiert . Este indicat ca în timpul fierberii să acoperim vasul mic, cel cu clei, cu o panză umedă pentru a nu se evapora apa din clei şi astfel să-i crească concentraţia . Cleiul obţinut se aplică cu pensula în strat gros şi fierbinte ţinând vasul de clei în baia de aburi . Cleiul trebuie aplicat fierbinte pentru a intra bine în fibra lemnului. Cleiul rece nu pătrunde în fibre şi se gelatinizează pe suprafaţa lemnului dându-i un aspect neîngrijit . Se aplică 1-2 straturi în funcţie de absorbţia lemnului. După impregnare se lasă la uscat până a doua zi . Această impregnare a lemnului se face pentru a impiedica absorbţia cleiului din stratul următor adică din pânza ce se va aplica pentru aderenţa mai bună a grundului . Important: Pentru a facilita pătrunderea cleiului cât mai bine în porii lemnului pensulăm pe suprafaţa suportului un strat de apă care va deschide canalele fibrelor. La scurt timp impregnăm suportul cu clei.
Chituirea
În cazul în care avem nevoie sa chituim o anumită porţiune lipsă sau o gaură din suportul icoanei, atunci procedăm în felul următor: preparăm o soluţie de clei de concentraţie mare (30% - de ex. 30 grame granule clei pentru 70ml.apă). Punem în palmă o lingură de praf de cretă iar apoi turmăn picături de clei şi amestecăm până obţinem o pastă moale, destul de lipicioasă. Frământăm până devine o mică bilă. Cu o spatulă umplem cu generozitate, fără să netezim, găurile. Lăsăm să se usuce cel puţin două ore apoi şlefuim. Pensulăm apoi cu clei deasupra pentru impregnare.

Aplicarea pânzei
Pentru o mai bună aderenţă a grundului la suport şi pentru păstrarea o perioada îndelungată a stratului de grund şi pictură, se lipeşte o pânză din bumbac cu textură mai rară care în prealabil a fost spălată şi uscată pentru a evita strângerea la apă a pânzei. Se taie după măsurile suportului incluzând şi canturile dar cu un centimetru mai mare de rezervă . În loc de panzâ se mai foloseşte şi tifonul . Preparăm o soluţie de clei de concentraţie 14% -140 gr. granule clei pentru 860 ml. apă . Se umezeşte tot suportul cu clei apoi se aşterne pânza pe suportul ud şi se întinde cu mâna până la margini şi pe cant. Cu pensonul lat se impregnează din nou pânza cu clei insistând pe toată suprafaţa astfel încât cleiul să pătrundă pânza. Se lasă să se usuce până a doua zi. Se taie restul de pânză de pe margine cu un cuter sau se slefuieşte cu glaspapir .
Grundul pentru icoana
Pentru prepararea unui grund slab, absorbant, avem nevoie de un liant - cleiul, apoi o materie inertă - praf de cretă (şi caolin) . Pentru grundurile semigrase şi grase adăugăm un plastifiant – miere, ceară, parafină sau glicerină.
Cleiul pentru grund.
Preparăm o soluţie de clei de concentraţie de 8% - 80 gr. clei granule pentru 920 ml. apa . Procedăm în acelaşi mod ca şi la cleiul pentru impregnare. Adică: punem vasul cel mai mic apă şi clei granule la inmuiat, apoi îl fierbem în baia de aburi, având grijă să nu depăşim temperatura de 60 grade . Important: cleiul isi pierde proprietatile de lipire si durabilitate prin fierberea la o temperature mai mare de 60 grade.
Grundul
După prepararea cleiului adaugăm praful de creta. Presaram, fără să amestecăm, pe toată suprafaţa vasului cu clei încălzit, praful de cretă până se acopreră tot cleiul (nu trebuie să rămână praf de cretă neînmuiat). Lăsăm să se înmoaie circa o oră şi apoi amestecăm cu o pensula mai groasă . Nu agitaţi sau bateţi continutul pentru a nu face bule de aer . Bulele de aer se produc la amestecarea şi la încălzirea prea tare a grundului . Se strecoară grundul prin tifonul împăturit în mai multe părti, 2-3 parti . Operaţiunea se repeată de 2-3 ori pentru a obţine un grund fără impurităţi . Grundul obţinut se aşterne apoi în straturi successive şi perpendiculare . Primul şi al doilea strat de grund se aplică în felul următor: luăm cu o lingură grund şi punem pe pânza suportului; cu degetele întindem grundul astfel încât să intre în textura pânzei pentru a nu rămâne aer si găuri . Procedăm astfel până toată suprafaţa este acoperită cu grund. La fel şi pentru stratul al doilea . Mâinile trebuie să fie absolut curate, deoarece o pată de grăsime formată intâmplător poate strica totul . Apoi cu o pensula sau spaclu întindem urmatoarele straturi . Cu cât straturile de grund sunt mai subtiri, cu atât este mai mica posibilitatea de a crapa grundul. Grundul, aplicat în strat gros, face crăpături dupa câteva ore, din pricina că umezeala lui - fiind aplicat pe un suport gros de lemn - poate să se evapore doar într-o singură directie, iar straturile superficiale de grund, întărindu-se rapid, se contractă, straturile profunde rămânând umede şi din această cauză stratul superficial se crapă şi marginile crăpăturilor iau o formă rotunjită . In mod normal vor fi necesare cinci straturi . Între straturi nu trebuie lăsat prea mult timp pentru a se usca complet ci ele trebuiesc aplicate imediat ce satratul precedent s-a întărit . Deci ideal ar fi ca într-o zi să fie terminată operaţia de grunduire a suportului . Pentru a obţine un grund mai fin şi mătăsos, putem adăuga odată cu praful de cretă, praf de caolin . Proporţii: pentru o soluţie de 1 litru de clei folosim 1 kg. cretă . Sau 750 gr. cretă şi 250 gr. caolin.
Şlefuirea grundului.
În ziua de astăzi se folosesc diferite metode de şlefuire a grundului . Cea mai uzitată este cea cu glaspapir de granulaţie fină pus pe o bucată de lemn sau cu mâna simplă . O altă metodă este cea cu piatra de slefuit, o gresie mica, de 5/7 cm. Se înmoaie piatra în apă. Apoi se înmoaie si o mică suprafaţă din grund. Imediat se şlefuieşte acea porţiune umezită prin mişcari de rotaţie pănâ aluneca liber. Se netezeşte apoi grundul cu spaclu sau se mai poate folosi o cartela telefonică. Se repeată operaţiunea apoi pe altă suprafaţă până se termină de şlefuit tot suportu . Nu insistaţi prea mult pe suprafaţă şi nici nu umeziţi grundul de doua ori la interval scurt de timp . După şlefuirea cu piatra finisati cu glaspapirul . Astfel veţi obtine o suprafata netedă.
Etapele pictării unei icoane
După prepararea suportului pentru icoana urmeza pictarea ei in urmatoarele etape:Desenul ,Grafierea sau incizia ,Aurirea ,Trasarea aureolelor si executarea scrisurilor ,Eboşa sau prima culoare ,Aplicarea luminilor si umbrelor ,Vernisarea ,
Desenul .
Pentru iconarii începători indicat este să copie cât mai multe din modelele consecrate ale meşterilor iconari pentru a căpăta experienţă. Copierea acestor desene sau modele de icoană se realiza în vechime cu foaia de calc. Astazi datorită tehnicii aceste desene se pot copia şi multiplica foarte usor şi repede . Având modelul de executat si întocmit după măsurile suportului trecem la aplicarea lui . Intr-un mod simplu, ajutându-ne de o foaie de indigo pusă sub model, trecem cu un pix, a cărui pastă a fost consumată, peste liniile principale ale desenului. Ridicăm foaia şi verificăm desenul.
Incizia
Cu un ac sau cu vârful unui compas, trecem peste liniile desenului adâncindu-le cu grijă ca nu cumva să apăsăm prea tare. După această operaţiune putem slefui cu un glaspapir fin liniile de indigo ale desenului întrucât acestea pot străbate mai tarziu stratul de culoare ce se va aplica . Pentru incizie va fi mai usor dacă udăm foarte puţin grundul.
Aurirea
Pe locul unde dorim să aplicăm aur ( aoreole, fonduri sau veşminte) aplicăm mai întâi câteva straturi de serlac dizolvat în alcool tehnic (14% - 140 gr.fulgi de serlac pentru 860 ml. alcool tehnic). Acest strat de serlac va împiedica absorbţia excesivă a mixtionului de către grund (mixtionul-solutie care dupa uscare are calitatea de a lipi foita de aur) . După uscare şlefuim cu glaspapir foarte fin fără să apăsăm prea tare . Intindem apoi mixtionul (soluţia de lipire). Cele mai folosite sortimente de mixtion sunt cele cu uscare de 15 minute, 3 ore sau 12 ore. Cel mai indicat este cel de 12 ore. După relativa uscare verificăm dacă mixtionul "cântă" trecând degetul umezit pe suprafaţa suportului. Trebuie să fie lipicios si să scoată un sunet de frânare . Atenţie! Nu se lasă mai mult decât trebuie să se usuce mixtionul. Uscarea definitivă duce la imposibilitatea de a lipi foiţa . Nu este indicat să folosim mixtionul de 15min.,care este pe bază de apă, la lipirea slaghtmetalului (imitaţia de aur) întrucât oxidează foiţa . Mixtionul de 3 sau 12 ore se întinde cu podul palmei în strat foarte subţire. Nu este indicat să se întindă în strat gros . Foiţele de aur le găsim în comerţ sub denumirea de aur liber, sau pe suport de hârtie - aur transfer, sau mai întâlnim autocolant. Mai uşor vom lucra cu cele care au suport de hârtie deoarece nu există pericolul ruperii foiţei. Luăm cu atenţie câte o foiţă şi lipim din coltul drept de sus al icoanei spre stânga rânduri orizontale . Cu foiţa de slaghtmetal procedăm astfel: luăm o foaie de scris pe care o introducem sub foiţă şi ridicăm. Punem apoi o altă foaie de hârtie deasupra după care tăiem cu un foarfec atât cât ne trebuie, in funcţie de spaţiul unde vrem să lipim foiţa. Apăsăm apoi cu un penson moale pentru a se lipi mai bine după care punem o foaie de hârtie peste foiţele aplicate pe suport şi netezim cu podul palmei pentru a se lipi foarte bine foiţele . După lipire se aplică un strat de alcool cu şerlac pentru protejare.
Trasarea aureolelor si executarea scrisurilor
După aplicarea foiţei de aur se trag aureolele cu un compas şi se scrie numele sfinţilor, sfântului sau scenei religioase după caz. Astfel sfinţii deja scrişi cu numele vor îndruma şi ei iconarul spre o execuţie cât mai bună a icoanei.
Eboşa sau prima culoare
Pentru execuţia cromatică avem nevoie de pigmenţi sau culori tempera şi un liant, o emulsie.
Pregatirea emulsiei.
Dintre toate emulsiile cunoscute, cea mai folosita este cea cu galbenuş de ou . Reţeta: se sparge un ou, se separă galbenuşul de albuş şi se amestecă apoi gălbenuşul cu două părţi de apă sau o parte apă şi una de oţet (oţetul păstrează emulsia pentru o mai lungă folosire). Se ia ca unitate de măsură gaoacea de ou. Se amesteca şi se strecoară.
Culori sau pigmenti.
Putem folosi culori tempera în tub din comert sau prafuri oxizi sau pigmenţi. Indicat ar fi ca pigmenţii să sa fie minerali, anorganici iar nu organici. Când un pigment nu se amestecă bine i se adauga puţin alcool tehnic.
Punem apoi eboşa, adica culoarea de baza pentru fiecare veşmânt, ornament, clădiri, feţe ,mâini etc. Trebuie mentionat că se porneşte de la culoarea cea mai închisă.
Luminile si umbrele
După eboşare se pun luminile si se trag contururile . Luminile se obţin deschizând nuanţa folosită la eboşă. Această metodă este specifică iconografiei bizantine, de la inchis spre deschis.
Vernisarea icoanei
După finalizarea icoanei şi din punct de vedere cromatic icoana se lasă să se usuce câteva zile (şapte zile) după care se verniseaza sau lăcuieşte. Dintre verniurile din comerţ se poate folosi verniul D’amar sau Tempera Briliante. Se mai poate folosi şi lac, de ex: “Badulac” ( la magazinele cu lacuri si vopsele) dar să se dea în strat subtire. Se lasa apoi la uscat atat cât este necesar .

Pentru procurarea materialelor pentru picture nu ezitati sa consultati magazinul online http://www.picturaonline.ro/shop/

Invitam pe aceasta cale toti iubitorii de arta iconografica ,sa se exprime sau sa deschida un Portofoliu personal de iconografie . Marturisesc ca si pe mine m-a batut gandul intr-un timp sa execut lucrari artistice in relief cu tenta iconografica . In visele mele cele mai frumoase ma gandeam sa execut si o mica bisericuta cu icoane in relief . Numai ca pentru acest lucru am auzit ca pe langa faptul ca iti trebuie har ,iti mai trebuie si cultura teologica si sa fi agreat de biserica . Poate vom primi mai multe informatii de la iconari profesionisti .