Tehnici in pictura

CLAROBSCUR

Clarobscur, de multe ori clar-obscur, este un termen desemnând un procedeu grafic şi pictural cu ajutorul căruia se obţine redarea volumelor, perspectivei şi a "adâncimii" unei imagini fie prin redarea gradată şi clară a umbrelor şi a luminii, fie prin folosirea contrastelor puternice între lumină şi întuneric.

Cuvântul clarobscur provine din cuvântul italian compus chiar-oscuro, scris mai apoi chiaroscuro, însemnând redarea clară a părţii luminate şi a celei lipsită de lumină sau redarea clară a luminii şi a întunericului.

Chemarea Sfântului Matei, de Caravaggio


Clarobscurul în pictură
Aplicarea clarobscurului în pictură, ca efect de "modelare" al luminii, se face prin redarea volumelor şi a adâncimii imaginilor prin sugerarea contrastantă a luminii, umbrelor şi a întunericului. Tehnica clarobscurului a fost continuu dezvoltată şi perfecţionată de-a lungul întregului secol al XV-lea de către marii maeştri italieni şi flamanzi ai timpului.

Giovanni Baglione, Iubirea sacră împotriva iubirii profane, 1602 - 1603, pictură pe pânză, 179 x 118 cm, Gemäldegalerie, Staatliche Museen, Berlin


De fapt, "adevăratul" clarobscur a fost dus la perfecţiune de-a lungul secolului al XVI-lea fiind prezent în operele artiştilor ce au produs opere de artă manieriste sau baroc. Subiectele întunecate, dramatic luminate selectiv de către o singură sursă de lumină, de cele mai multe ori nevăzută în compoziţie, sunt cele preferate ale multor artişti italieni , printre care excelează Ugo da Carpi (circa 1455 - circa 1523), Giovanni Baglione (1566 - 1643) şi Michelangelo Merisi da Caravaggio (1573 - 1610).



SFUMATO

Sfumato este un termen, folosit pentru prima dată de Leonardo da Vinci, desemnând o tehnică folosită în pictură care suprapune multiple straturi translucide de culoare ce sunt aplicate în tuşă extrem de subţire, asemănătoare tuşei de culoare folosită în acuarelă, pentru a reda senzaţia de formă, volum şi adâncime.


Imaginea reprezintă un detaliu al feţei în pictura Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci, ilustrând folosirea tehnicii sfumato, în special în redarea umbrelor din jurul ochilor.


Termenul de sfumato se mai poate referi, în particular, la o modalitate de amestecare, respectiv de tranziţie a culorilor, atât de fină încât nu se poate distinge vreo zonă de trecere de la o culoare la alta.

În limba italiană cuvântul sfumato înseamnă amestecat, având conotaţii legate de adjectivul fumegos, corespunzător substantivului fum. Leonardo da Vinci descria tehnica folosită şi etichetată de el sfumato ca fiind "fără linii sau delimitări, în maniera fumului sau a a unei imagini nefocalizate."

Unul dintre cele mai bune exemple de folosire a tehnicii sfumato într-o pictură este pictura lui Leonardo însuşi, Mona Lisa.


TROMPE L'OEIL

Trompe l'œil (din francezul tromper = "a înşela", "a induce în eroare" şi l'œil = "ochiul") este o tehnică artistică, utilizată în pictură, în scopul creării iluziei de tridimensionalitate.

Istoric

Această tehnică a fost utilizată de greci şi romani în cadrul picturii murale. Un exemplu edificator îl constituie ansamblul de la Pompei. Erau reprezentate ferestre, uşi, holuri pentru a se crea iluzia unui spaţiu mai mare.


Escapando de la crítica, 1874, Pere Borrell del Caso

Tehnica trompe l'œil s-a dezvoltat puternic în perioada Renaşterii, o dată cu descoperirea legilor perspectivei şi progresul ştiinţei şi al opticii.


Astfel, pictorul italian Andrea Mantegna a realizat (1465 - 1474) decorarea interioară a edificiului Camera degli Sposi din cadrul Palatului Ducal din Mantua, rămânând celebru acel plafon pictat ce dă impresia unei deschideri a clădirii către cer.


Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Tehnici_%C3%AEn_pictur%C4%83